Festivalul Folcloric de Tineret, la Godinești

Aflat la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Folcloric de Tineret s-a desfășurat și în acest an, pe 1 August, la Godinești. Prin hotărârea Consiliului Local Godinești, s-a decis ca manifestarea să poarte numele lui Nicolae Mischie, profesor și fost președinte al Consiliului Județean Gorj. 

Acesta a decedat în anul 2018. 

Aurariu Coman, primarul localității, le-a transmis un mesaj de mulțumire tuturor organizatorilor acestui eveniment, dar și tuturor interpreţilor din comuna Godineşti, dar şi din alte localităţi ale judeţului Gorj.

AURARIU COMAN, primar Godinești: 

Acesta a spus că festivalul s-a desfășurat pe scena din aer liber din Grindul Godineştiului.

AURARIU COMAN, primar Godinești: 

Festivalul a apărut în 1999 la iniţiativa unui fiu al Godineștiului, profesor universitar, fost deputat şi preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie. Cel mai mic dintre cei 15 frati s-a născut pe 2 martie 1945 în satul Godinesti, din judetul Gorj, fiind fiul lui Alexandru si al Mariei Mischie. A copilarit si a absolvit scoala generală în comuna natală Godinesti, judetul Gorj, dupa care a urmat cursurile Scolii Pedagogice din Bucuresti în perioada anilor 1959-1965, rămânând însă legat spiritual de comunitatea sa natală”, au transmis organizatorii. 

Lasă un răspuns

error: Continutul este protejat !!