În ce stadiu se află proiectul care vizează rețeaua de canalizare și stație de epurare în Glogova

Un proiect important va fi implementat în comuna Glogova. Este vorba despre înființarea reţelei de canalizare şi epurare în satele Cămuieşti, Glogova, Iormăneşti şi Olteanu. Edilul localității a transmis în ce stadiu se află această investiție.

Momentan, a fost întocmit un proiect și se evaluează oferta financiară care vizează acest obiectiv. 

La momentul de față ne aflăm în faza de evaluare a ofertei financiare în ceea ce privește proiectul tehnic, fiind vorba de o investiție ce se va realiza prin Programul „Anghel Saligny”, în valoare de aproximativ 30 milioane de lei. 

(…) Cetățenii sunt foarte multumiți pentru că ne lipsește această rețea de canalizare și știm cu toții că a-și face fosele septice fiecare este un lucru foarte scump. 

(…) Termenul de execuție al lucrării este undeva la 36 de luni, dar proiectul tehnic trebuie realizat în 90 de zile, adică trei luni.”, a declarat pentru Gorjul Real, primarul comunei Glogova, Gheorghe Alpredi.

Rețeaua de canalizare înființată în cele patru sate componente ale comunei Glogova va fi completată de o stație de epurare a apelor menajere preluate de rețeaua de canalizare de la gospodăriile populației. 

Lasă un răspuns

error: Continutul este protejat !!