Drumurile pietruite din satele îndepărtate ale comunei gorjene Godinești, parcă încremenite în timp, sunt acum modernizate. În aceste zile, a demarat prima asfaltare în Rătez, iar lucrările vor continua în alte trei sate. În paralel, se lucrează la o altă investiție de modernizare a infrastructurii rutiere în satul principal Godinești. Valoarea totală este de 12 milioane de lei, cu finanțare de la Guvern, prin Programul „Anghel Saligny”.
Pregătirea drumurilor pentru asfaltare din satele Rătez, Chiliu, Arjoci și Pârâu de Vale, cu lungimea de circa opt kilometri, a început încă din primăvară. Mai mult, locuitorii vor beneficia de rigole și accese la proprietăți. Modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Godinești a fost blocată până acum de lucrările la rețeaua publică de apă.
AURARIU COMAN, primar Godinești
Și locuitorii satului Godinești vor beneficia de aceleași investiții.
AURARIU COMAN, primar Godinești
Odată cu modernizarea drumurilor, autoritățile locale se așteaptă să crească numărul turiștilor în zonă.
AURARIU COMAN, primar Godinești
Lucrările de asfaltare ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului.