Cetățenii din comuna gorjeană Godinești vor circula în condiții moderne pe drumurile din localitate. În prezent, se pregătește terenul pentru turnarea asfaltului în trei sate, iar după sărbătorile de Paști vor demara și lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere în satul principal Godinești. Valoarea ambelor investiții este de peste 12 milioane de lei, cu finanțare de la Guvern.
Drumurile și străzile din Godinești care urmează să fie modernizate sunt pietruite, dar în stare bună. Lucrările de asfaltarea a circa 7,5 kilometri sunt avansate, însă investiția de infrastructură rutieră este una mai amplă.
AURARIU COMAN, primar Godinești
Locuitorii din satul Godinești vor avea și ei în curând asfalt în fața porților. Lucrările vor începe imediat după Paște de la intrarea în sat dinspre Orașul Tismana.
AURARIU COMAN, primar Godinești
Autoritățile locale au declarat că vor sta cu ochii pe muncitori pentru ca lucrările să fie de calitate.