Promite că-i va face proprietari pe cetățeni

Lipsa titlurilor de proprietate continuă să fie o problemă arzătoare pentru cetățeni, dar și o mare bătaie de cap pentru administrațiile din multe localități gorjene. Această situație se regăsește și în comuna Bălănești, acolo unde edilul localității, Ovidiu Pungan, recunoaște că o parte din vină o au și angajații primăriei. Însă, primarul promite că va rezolva problema dacă va câștiga un nou mandat la alegerile locale din 9 iunie.

Primarul Ovidiu Pungan este dezamăgit de situația nerezolvată de zeci de ani a terenurilor din localitate.

„Iată că au trecut atâția ani de la revoluție și mă refer la legea fondului funciar care, din păcate, nici în momentul de față lucrurile nu sunt atât de clare pentru cetățeni. Aici este o parte de vină și din cadrul primăriei unde s-au eliberat titluri de proprietate, adeverințe care au fost greșite, dar este de vină și cetățeanul deoarece ca să fie proprietar, în momentul de față, sunt poate trei sau patru generații unde nu s-a făcut măcar o succesiune.”, a declarat Ovidiu Pungan, primarul comunei Bălănești, la un post de televiziune regional.

Însă, edilul din Bălănești îi asigură pe cetățeni că va rezolva problema în următorul mandat.

„Dar, ușor-ușor, aceste lucruri le vom pune la punct și trebuie să ne vedem în continuare de dezvoltarea localității. Eu cel puțin asta o să fac în următorul mandat, lucru de care, în această platformă-program cu care o să vin în fața cetățenilor, o să le demonstrez că nu o să-i mint și voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru bunăstarea dumnealor.”, a conchis primarul Ovidiu Pungan.

Ovidiu Pungan este primar al localității Bălănești din anul 2012 și va candida din partea partidului PSD pentru un nou mandat. Alegerile locale vor avea loc pe data de 9 iunie.

Lasă un răspuns

error: Continutul este protejat !!