Se oprește apa în Brănești 

Compania de Apă Oltenia S.A. a transmis că va fi întreruptă furnizarea apei potabile, astăzi, 18.06.2025, în localităţile: Câlnic, Telesti, Bâlteni, satele Vârt Nou și Vârt Vechi, orașul Rovinari, Plopsoru, Brăneşti şi Tântăreni din județul Gorj, dar şi Brădeşti, Bralostita, Scaieşti, Almăj, Cotofenii din Față, Cotofenii din Dos, Işalnița, Simnicu de Sus, Podari, Breasta, si Cârcea (cartier Banu Mărăcine), din județul Dolj.

Motivul pentru care a fost luată această decizie de oprire a apei este acela că au loc lucrări de remediere a avariei majore care s-a produs ieri, la conducta de aducțiune a apei potabile Fir II Işalnița Craiova, pe raza comunei Işalnița.

Echipele Companiei de Apă Oltenia depun toate eforturile pentru efectuarea reparatiilor în cel mai scurt timp posibil.

Atenționăm utilizatorii de apă potabilă din zona menționată că, în urma manevrelor de golire şi umplere a sistemului public de alimentare cu apă potabilă, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii.

La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei.

Compania de Apă Oltenia S.A., prin Laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcțiune a sistemului de distribuție. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumim pentru înțelegere.”, transmit reprezentanții conducerii Companiei de Apă Oltenia. 

Lasă un răspuns

error: Continutul este protejat !!