Tehnologia în educație a ajuns și în cele mai îndepărtate sate din județul Gorj. Unitățile de învățământ din comuna Brănești au fost dotate cu echipamente de ultimă generație pentru a ușura procesul de învățare al copiilor care au mai rămas în localitate. Mai mult, autoritățile locale creează continuu infrastructură sportivă pentru ca puținii elevi să facă orele de educație fizică în condiții corespunzătoare.
Elevii din localitatea Brănești au acum condiții moderne de învățare, ca cei de la oraș.
„Tot în acest an, prin PNRR, Programul Național de Redresare și Reziliență, am accesat și noi în jur de vreo opt miliarde, am și dotat școlile cu table inteligente, video proiectoare, laptop-uri, imprimante…”, a declarat Gheorghe Stoichițoiu, primarul comunei Brănești, la un post regional de televiziune.
Un al treilea teren sintetic este construit pentru copiii și tinerii din satele mai îndepărtate, iar lucrările sunt aproape de finalizare.
„Acum avem în lucru un al treilea teren sintetic care sper să fie finalizat în două-trei săptămâni, în satul Pârâu, pentru că comuna noastră este… cele trei sate sunt despărțite de vreo patru-cinci kilometri, așa este așezată geografic, și am considerat având în vedere și solicitările tinerilor să creăm și pentru tinerii din cele trei sate un teren unde să se poată distra și să practice jocuri sportive.”, a mai afirmat primarul.
Și micuții de la școala de centru Brănești I-IV vor avea un spațiu corespunzător pentru orele de sport.
„Avem, de exemplu, acum în lucru la școala coordonatoare din satul Capu Dealului, cea mai mare școală, amenajarea unui spațiu care era nefolosit, neavând fonduri suficiente noi să ne permitem o sală de gimnastică, am considerat să folosim spațiul de 600 metri pătrați, la mansardă, unde amenajăm o sală de arhivă pentru că școala nu are, țin printr-o sală de clasă arhiva, un cabinet psihologic și, bine-nțeles, o sală pentru copii de gimnastică, recreere, de exerciții în timpul când au orele de educație fizică.”, a mai adăugat Gheorghe Stoichițoiu.
Din păcate, două școli din comuna Brănești au fost închise din cauza scăderii drastice a numărului de copii.