Aparegio Gorj, premiu la Gala Excelenței

,,Aparegio Gorj contribuie la dezvoltarea sectorului apei și canalizării. Implicarea, contribuția și profesionalismul operatorului în domeniul apei au fost recunoscute la cele mai înalte standarde. Într-un cadru festiv, Asociația Română a Apei (ARA), a organizat la București “Gala Excelenței în Industria Apei”, ediția I. Printre câștigători s-a numărat și Aparegio Gorj S.A. care a primit „Premiul de excelență pentru contribuția avută în susținerea dezvoltării accelerate a sectorului de alimentare cu apă și de canalizare”, remarcându-se prin aportul semnificativ adus în domeniul apei.

La acest eveniment de amploare au participat operatori regionali, parteneri ai sectorului de alimentare cu apă și canalizare, reprezentanți ai companiilor furnizoare de echipamente și servicii, dar și reprezentanți din partea Ambasadei Canadei în România și a Ambasadei Israelului în România. O prezență importantă (prin video-call) care sprijină permanent acest sector și care a primit mulțumiri și recunoștință prin înmânarea unei diplome de excelență, a fost vicepreședintele executiv a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu.

“Prima ediție a Galei Excelenței în Industria Apei și-a propus să devină o tradiție anuală, un forum de dialog și o platformă pentru împărtășirea ideilor și bunelor practici.”, a transmis Nicoleta Daniela Bărbat, responsabil Relații Publice – Aparegio Gorj.

Lasă un răspuns

error: Continutul este protejat !!